Pe drumul cel mai umblat
peste propria mea minciuna-am dat.
Si-n mijlocul comorilor din viata mea
simteam cum zbuciumul se intetea.
Oricare deal sau nor frumos
era un dar in giulgiu-ntunecos.
Recunostinta? Doar o vorba goala
cand eul meu isi face intrarea triumfala.
Vad un copac puternic si stufos
poate pe malul celalalt e altul mai frumos.
Iar ceru-albastru, inalt, parca era
si mai senin, candva-in mintea mea.
Stropii de ploaie ce-mi lovesc in geam
sunt mai putin perfecti decat mi-i aminteam.
Am inteles atunci ce imi lipseste
si linistea de ce ma ocoleste:
in orice lucru sau fiinta vie
nu vad lumina ce-mi aduce bucurie.
Vad numai ce-mi intuneca privirea
si nu-i mai inteleg menirea.
Nimic nu poate rezista
taisului necrutator din mintea mea.
De-aceea,malul mai indepartat
pare mai demn de explorat.
Dar frumusetea e aici, chiar langa mine,
alaturi de urat, de rau si bine.
Orice cusur are o cauza divina,
si-n noaptea cea mai neagra-i o lumina.
Voi reusi sa vad,cu-nfiorare,
ca lumea e o binecuvantare
Si-ascuns in tot ce este-n jurul meu
Surasul tainic al lui Dumnezeu.
Sa vad oceane intr-un strop de roua,
sa cuprind cerul cu bratele-amandoua,
si-n orisice faptura vie
tot ce e imperfect perfect sa fie.
Caci cel care priveste nu sunt eu
-prin ochii mei priveste Dumnezeu.
Charles C. Manz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu